„Donează sânge, fii erou!”
„Donează sânge, fii erou!”, unul dintre cele mai longevive proiecte de donare de sânge din România, a fost înființat în anul 2001 la Cluj-Napoca de studenții UMF„Iuliu Hațieganu”. Scopul acestuia a fost unul foarte clar încă de la început: promovarea importanței donării de sânge la nivelul orașului Cluj-Napoca. În timp, proiectul a luat o mare amploare și s-a extins la nivel național, iar acum din acesta fac parte studenții tuturor universităților de medicină din țară. În prezent, se organizează campanii de donare de sânge, în toate centrele de transfuzie sanguină din țară, dar și în Chișinău.
Campania, care a devenit deja una cu tradiție în întreaga țară, s-a transmis de la o generație la alta, astfel că, de 22 de ani încoace, studenții reușesc să ducă mai departe misiunea în care s-au angajat și anume promovarea donării de sânge. În acest sens, organizează, anual, mai multe campanii de donare de sânge și de informare a populației cu privire la nevoia permanentă de transfuzii sanguine de care au nevoie pacienții din spitale, precum și încurajarea înscrierii în Registrul Donatorilor de Celule Stem.
În Cluj-Napoca se poate dona sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 18, de luni până vineri, între orele 07:30-13:30.