Cetățeni români
Rezidenţiatul reprezintă forma specifică de învăţământ postuniversitar pentru absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie, care asigură pregătirea necesară obţinerii uneia dintre specialităţile cuprinse în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.
Specialităţile şi durata pregătirii prin rezidenţiat se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii. Durata rezidențiatului este cuprinsă între 3 și 7 ani, în funcție de specialitate.
Rezidențiatul se organizează în următoarele forme: pe locuri şi pe posturi.
Examenul național de rezidenţiat reprezintă un moment definitoriu pentru absolvenţii învăţământului medico-farmaceutic. Absolvenţii clujeni se situează pe primele locuri la acest examen naţional. Cei mai mulţi dintre ei revin în Alma Mater pentru parcurgerea ciclului de pregătire în rezidenţiat. În prezent, alături de ei dar și de absolvenţii altor universităţi medicale din ţară și străinătate, în UMFIH îşi desfăşoară activitatea peste 3.000 de rezidenţi români și străini.
Ministerul Sănătății organizează admiterea în rezidențiatul pe locuri și pe posturi, prin concurs național, organizat pe domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, pe baza unei metodologii și a unei cifre de școlarizare aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației.
Concursul naţional se organizează de regulă în trimestrul IV al fiecărui an. Rezultatele concursului se confirmă prin ordin al ministrului sănătății, iar cei care promovează acest concurs devin rezidenți în specialitatea respectivă. Medicii, medicii dentiști și farmaciștii confirmați în rezidențiat încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, egală cu durata rezidențiatului în specialitatea aleasă, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidențiat. Întreaga activitate de pregătire prin rezidențiat se desfășoară sub autoritatea Ministerului Sănătății și a Ministerului Educației și în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România și Colegiul Farmaciștilor din România, după caz.
Pregătirea în rezidențiat se desfășoară, pentru fiecare specialitate, conform unui curriculum național de pregătire și unui barem de manopere, proceduri, tehnici diagnostice și terapeutice, obligatorii și unice pe țară.
Etapa ulterioară încheierii pregătirii în rezidențiat o constituie examenul pentru obținerea titlului de medic, medic dentist și, respectiv, farmacist specialist, examen care se susţine în cadrul sesiunilor organizate de Ministerul Sănătăţii (două sesiuni anuale, în principiu, în lunile martie și octombrie).
Examenul se organizează de Ministerul Sănătății în centrele universitare în care s-a efectuat pregătirea și se susține în fața unei comisii de specialiști propusă de universitățile de medicină și farmacie acreditate, cu avizul colegiilor profesionale și numite prin ordin al ministrului sănătății.
La examen se pot prezenta doar medicii, medicii dentiști sau farmaciștii care au efectuat integral programul de pregătire sau cu derogare din partea ministerului. Examenul poate fi susținut în termen de maximum 5 ani de la data încheierii programului de pregătire.
Dupa promovarea examenului, ministrul sănătății confirmă prin ordin titlul de medic specialist, de medic dentist specialist sau de farmacist specialist, după caz.
Cetățeni UE
Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene au acces la rezidenţiat în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români.
Cetăţenii români au acces la specializare prin examen de rezidenţiat. Ministerul Sănătății organizează admiterea în rezidențiat pe locuri și pe posturi, prin concurs național, pe baza unei metodologii aprobate și publicate pe site-ul ministerului înaintea concursului.
Concursul naţional de rezidenţiat se organizează de regulă în trimestrul IV al fiecărui an (luna noiembrie), se desfăşoară în limba română după o tematică şi bibliografe stabilită. Concursul se organizează pe domeniile medicina, medicină dentară și farmacie. Numărul locurilor scoase la concurs se aprobă anual prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației naţionale.
Pregatirea în rezidențiat se desfășoară, pentru fiecare specialitate, conform unui curriculum național de pregătire și unui barem de manopere, proceduri, tehnici diagnostice și terapeutice, obligatorii și unice pe țară.
Etapa ulterioara încheierii pregătirii în rezidențiat o constituie examenul pentru obținerea titlului de medic, medic dentist și, respectiv, farmacist specialist, examen care se susţine în cadrul sesiunilor organizate de Ministerul Sănătăţii (două sesiuni anuale, martie și octombrie) după o metodologie a ministerului care se publică înainte de examen.
La examen se pot prezenta doar medicii, medicii dentiști sau farmaciștii care au efectuat integral programul de pregătire.
Examenul poate fi susținut în termen de maximum 5 ani de la data încheierii programului de pregătire.
Dupa promovarea examenului, ministrul sănătății confirmă prin ordin titlul obţinut şi eliberează un certificat de medic specialist, de medic dentist specialist sau de farmacist specialist, dupa caz.
Cetățeni din țări terțe UE
Metodologie de admitere la studii postuniversitare de rezidențiat a cetăţenilor din state terţe UE pentru anul 2025
Prezenta metodologie stabilește criteriile generale de admitere la studii postuniversitare de rezidențiat și are la bază următoarele acte normative:
- Legea învățământului superior – legea 199/2023, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul nr. 3473/17.03.2017, privind aprobarea Metodologiei de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini începând cu anul şcolar/universitar 2017 – 2018;
- Ordonanţa nr. 18 din 29 august 2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, cu completările și modificările ulterioare;
- Ordonanţa nr. 22 din 29 august 2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de şcolarizare, în valută, a cetăţenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum şi din cele care nu fac parte din Spaţiul Economic European şi din Confederaţia Elveţiană;
- Carta Universității;
- Regulamentul de organizare a studiilor de specializare prin rezidențiat al universității;
- Hotărârile CA și/sau Senat privind admiterea la studii de rezidențiat pentru cetățenii din state terțe UE;
- Anexa Taxe valabilă pentru anul universitar 2024-2025 la UMF Cluj-Napoca.
Art. 1 Prevederi generale
Medicii, medicii dentiști și farmaciștii cetățeni ai unui alt stat decât statele membre ale Uniunii Europene, statele aparținând Spațiului Economic European sau Confederației Elvețiene pot efectua specializare în rezidențiat prin Ministerul Educației și Ministerul Sănătății cu respectarea prevederilor legale, în una dintre specialitățile prevăzute în Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală.
Numărul de locuri de pregătire se stabilește de către coordonatorii de rezidențiat pentru fiecare specialitate. În situația în care numărul cererilor depășește numărul locurilor de pregătire, coordonatorul de rezidențiat va forma o comisie la nivelul disciplinei, care va face o selecție a cererilor în baza unor criterii stabilite de comisie și anunțate candidaților (media obținută la examenul de licență, notele obținute la materiile relevante pentru specializarea la care solicită înscrierea, CV, interviu, etc.).
Specializarea în România se face doar in limba română şi se derulează pe perioade între 3 şi 6 ani, potrivit Nomenclatorului specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice, pentru reţeaua de asistenţă medicală. Specializarea se face cu respectarea duratei și curriculumului de pregătire prevăzute pentru rezidențiatul în specialitatea respectivă în România.
Examenul de specialitate se organizează de către Ministerul Sănătății, la sfârșitul specializării, cu respectarea condițiilor prevăzute pentru finalizarea rezidențiatului, în sesiune comună cu cetăţenii români (de 2 ori pe an, primăvara și toamna). Prin promovarea examenului de specialitate se obţine certificatul de medic specialist.
Cetăţenii străini din state terţe UE cu diplome de absolvire în străinătate sunt înscrişi în învăţământul postuniversitar de rezidențiat doar după absolvirea anului pregătitor de limba română. Lista instituțiilor de învățământ superior acreditate care organizează anul pregătitor de limba română pentru cetățenii străini, se găsește pe site-ul Ministerului Educației (www.edu.ro).
Pregătirea în rezidențiat începe la 1 ianuarie 2025.
Taxa de studii este de 8500 euro/an.
Art. 2 Dosarul de candidatură
Dosarele de aplicație se depun personal la Departamentul Studenți Internaționali, str. Gh. Marinescu nr. 23 parter, camera 1, în perioada 01-18 octombrie 2024.
Dosarul de candidatură cuprinde următoarele documente:
- Cererea prin care se solicită admiterea la studii postuniversitare de rezidențiat, cu aprobarea prealabilă a coordonatorului de rezidențiat și a prorectorului responsabil, (Anexa nr. 1). Lista programelor de studii postuniversitare și a coordonatorilor de rezidențiat se găsește pe site-ul universității, www.umfcluj.ro.
- Cererea de eliberare a Scrisorii de acceptare la studii completată la toate rubricile, un exemplar, Anexa nr. 2 (trilingvă).
- Diploma de bacalaureat – copie şi traducere legalizată, autentificată de către autorităţile de resort din ţara emitentă;
- Diploma de licență/Adeverință de licență pentru promoția ultimului an, eliberată de o instituție de învățământ superior din România – copie legalizată a acesteia.
Dacă documentul original este eliberat de instituții de învățământ superior din alte state – copie şi traducere legalizată, autentificată de către autorităţile de resort din ţara emitentă. - Foaia matricolă (supliment la diplomă) eliberată de o instituție de învățământ superior din România – copie legalizată a acesteia.
Dacă documentul original este eliberat de instituții de învățământ superior din alte state – copie şi traducere legalizată, autentificată de către autorităţile de resort din ţara emitentă.
- Certificatul de naștere – copie şi traducere legalizată.
- Documentul care atestă domiciliul stabil în străinătate – copie simplă.
- Pașaport NON-UE, paginile 1,2,3,4. Pașaportul trebuie să fie valabil cel puțin 9 luni de la data depunerii dosarului – copie simplă.
- Certificatul medical (într-o limbă de circulație internațională) care să ateste faptul că persoana ce urmează a se înscrie la studii nu suferă de boli contagioase ori alte afecțiuni incompatibile cu viitoarea profesie – copie simplă.
- Atestatul de absolvire a anului pregătitor de limbă română**/Certificatul de competenţă lingvistică/Rezultatul testului de cunoştinţe lingvistice pentru cetăţenii străini, absolvenţi cu diplomă de licenţă, în profil medico-farmaceutic uman, obţinută la programele de studii cu predare în limbi străine, în România – copie simplă.
- 4 fotografii mărimea ¾ cm.
*Fotocopiile după actele de studii și actul de naștere eliberate de state terţe UE trebuie vizate spre autentificare de către Ministerul Afacerilor Externe şi Ambasada României din ţara emitentă sau autentificate cu Apostila de la Haga (după caz).
**La înscrierea la programe de studii cu predare în limba română sunt exceptate de la obligația de a prezenta certificatul de absolvire a anului pregătitor persoanele care prezintă acte de studii româneşti (diplome şi certificate) sau acte de studii atestând cel puţin patru ani de studii consecutivi urmaţi într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din sistemul național din România.
Art. 3 Procedura de aplicație
UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, prin Departamentul Studenți Internaționali, verifică dosarul și transmite documentele necesare Ministerului Educației – Direcția Generală Relații Internaționale și Afaceri Europene în vederea eliberării Scrisorii de acceptare la studii.
Departamentul Studenți Internaționali va înștiința candidații cu privire la eliberarea Scrisorilor de Acceptare la studii, demersurile necesare obținerii vizei de studii tip D, achitarea taxei de studii (8500 Euro/an) și înscrierea la universitate.
La înscriere, candidații vor prezenta documentele din dosarul de candidatură, în original și copie, legalizate de autorităţile de resort din ţara emitentă. Documentele eliberate de instituții din state terțe UE trebuie vizate spre autentificare de către Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada României din țara emitentă sau apostilate cu Apostila de la Haga. Documentele eliberate de instituții din state UE trebuie autentificate potrivit legislației în vigoare din țara de proveniență.
Anexa Taxe (document atașat) valabilă pentru anul universitar 2024-2025 la UMF Cluj-Napoca
Persoana desemnată pentru preluarea dosarelor de candidatură ale cetățenilor străini din state terțe:
Departamentul studenți internaționali:
Secretar Cornelia IACOB: tel.: 0040-374-834-207, Str. Gh. Marinescu nr. 23, parter, camera 1, e-mail: internationalstudent@umfcluj.ro;
Legături utile:
www.ms.ro
www.rezidentiat.ms.ro
www.edu.ro
www.dspcluj.ro