RECUNOAȘTEREA STAGIILOR EFECTUATE ÎN STRĂINĂTATE (art 21, alin5)

Rezidentul:

  • descarcă Cerere de recunoaștere a stagiilor din străinătate (model atașat) – adresată Departamentului de rezidențiat din cadrul instituţiei de învăţământ superior acreditate,în care se precizează stagiul care face obiectul recunoașterii, durata acestuia, țara în care a fost efectuat, avizată de către coordonatorul de rezidențiat
  • copie după documentele doveditoare privind stagiile efectuate în străinătate (traduceri legalizate ale unor documente, ce atestă faptul că pregătirea s-a efectuat în unităţi sanitare, respectiv de învăţământ şi sub supravegherea cadrelor didactice universitare acreditate în acest sens de către statul terţ în cauză –  să fie clară unitatea sanitară angajatoare, unitatea de învățământ, caderele didactice acreditate în acest sens)
  • Toate formalitățile se efectuează prin intermediul adresei de email rezidenti@elearn.umfcluj.ro