Programul Erasmus+ este noul cadru european de cooperare în domeniul educaţiei, formarii practice, tineretului și sportului, fiind o investiţe în cunoaștere, pentru dobândirea de aptitudini și competențe de care să beneficieze persoanele, instituţiile, societatea în ansamblul ei.

Acest program se fundamentează pe realizările celor 25 de ani de programe în domeniul educaţiei și tineretului ale Uniunii Europene continuând să sprijine aceleași tipuri de acţiuni, inclusiv dimensiunea lor intra-europeană, la care se adaugă în perioada 2013-2020 și o dimensiune a cooperării internaţionale.

Informaţii detaliate privind obiectivele și trăsăturile noi ale programului, oportunităţile de finanţare pentru diferite forme de cooperare se regăsesc pe site-ul Agenţiei Nationale Pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei și Formării Profesionale (ANPCDEFP) la adresa: www.erasmusplus.ro

Carta Erasmus 2014-2020

Participarea universităţilor la noul program al Comisiei Europene este condiţionată de obţinerea Cartei Erasmus, ca un angajament-cadru pe toată durata programului privind asigurarea calităţii activităţilor de mobilitate (respectiv drepturile și obligaţiile), respectiv din cadrul proiectelor inovante și de bună practică. Pentru obţinerea ei, UMF și-a definit politicile de strategie europeană, lingvistică, de modernizare a universităţii, inclusiv de internaţionalizare, toate integrate cu misiunea și obiectivele universităţii. Obţinerea Cartei Erasmus a UMF Cluj a fost un demers al Biroului Erasmus din cadrul Departamentului de Relaţii Internaţionale.

Pentru mai multe informatii,a se citi si: https://www.eacea.ec.europa.eu/grants_en