Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca organizează, în data de 11 iunie 2026, de la ora 16:00, conferința „Curajul de a continua”, având-o ca invitată pe Simona Halep, una dintre cele mai importante sportive din istoria României.
Dedicat comunității academice a universității, evenimentul oferă ocazia întâlnirii cu fostul lider mondial al tenisului feminin și câștigătoare a turneelor Roland Garros și Wimbledon, a cărei carieră a devenit un reper al performanței, disciplinei și perseverenței.
Întâlnirea face parte din seria conferințelor „Aula Magna”, prin care UMF „Iuliu Hațieganu” aduce în dialog cu studenții și cadrele universitare personalități remarcabile din diverse domenii, ale căror realizări și experiențe reprezintă surse de inspirație pentru noile generații.
Evenimentul va avea loc în Aula „Iuliu Hațieganu”, Strada Gheorghe Marinescu nr. 23, Cluj-Napoca.
