Dorim să vă informăm cu privire la lansarea apelului pentru „Premiul privind valorile academice fundamentale 2026″, inițiativă organizată de German Academic Exchange Service (DAAD), cu sprijinul Ministerului Federal German al Cercetării, Tehnologiei și Spațiului.
Premiul se adresează cercetătorilor aflați la început de carieră care au contribuit, prin publicații științifice, la promovarea și consolidarea valorilor academice fundamentale în Spațiul european al învățământului superior.
Apelul este deschis absolvenților de masterat sau doctorat din toate domeniile academice, indiferent de naționalitate, cu condiția ca diploma să fi fost obținută în anul 2021 sau ulterior. Publicația înscrisă trebuie să fi fost publicată în anul 2021 sau ulterior și să aibă o legătură clară cu tematica valorilor academice fundamentale.
DAAD va acorda trei premii, în valoare de 7.000 EUR, 6.000 EUR și 5.000 EUR. Laureații vor fi invitați să își prezinte cercetările în cadrul unei conferințe publice organizate de DAAD la sfârșitul anului 2026 sau începutul anului 2027, cheltuielile de transport și cazare fiind acoperite de organizatori.
Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor este 22 iunie 2026.
Dosarele se transmit exclusiv online, prin platforma indicată de organizatori: https://www.daad.de/surveys/544942?lang=en
Informații suplimentare pot fi solicitate la adresa: bologna@daad.de.
