Diversificarea ofertei educationale a Universitatii de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca include si dezvoltarea programelor de Master.
Studiile de masterat reprezintă o formă de învăţământ universitar care asigură aprofundarea unor teme din domeniul studiilor de licenţă sau dintr-un domeniu apropiat, având ca obiectiv dezvoltarea capacităţilor de cercetare ştiinţifică şi realizarea unei baze pregătitoare pentru studiile doctorale.
La UMF „Iuliu Haţieganu”, masteratele dezvoltate în ultimii ani permit obţinerea unor competenţe complementare studiilor medicale sau farmaceutice. Masteratele au fost astfel concepute încât să ofere posibilitatea inserţiei şi a unor licenţiaţi cu alte specializări decât cele medicale sau farmaceutice, absolvenţi ai facultăţilor de studii economice-management, biologie, informatică, drept etc.
Studiile de masterat sunt studii interdisciplinare, având durata de 2 sau 4 semestre şi se integrează în mai multe domenii de specializare. Diversificarea ofertei educaţionale a UMF „Iuliu Haţieganu” a inclus şi dezvoltarea programelor de masterat organizate conform criteriilor Bologna.
Organizarea studiilor universitare de masterat ale Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” a urmărit obţinerea unor competenţe şi abilităţi în domenii de vârf ale profesiilor medicale şi farmaceutice.
Va puteți aprofunda cunoștințele și să vă specializați în diferite domenii de interes din domeniul medico-farmaceutic urmând cursurile oferite prin prgramele de master ale facultăților, dupa cum urmează: