Centrul de Genomică reunește abilitățile pentru crearea de proiecte de cercetare și susținerea tehnologiilor de înaltă performanță în cercetarea fundamentală și translațională, prin dezvoltarea cercetării integrate asupra diferitelor patologii umane.
Activitatea de cercetare se desfășoară prin granturi câștigate la nivel central și universitar, colaborări cu instituții publice și private, precum și prin activitățile de sprijin oferite studenților cercetători, doctoranzi, postdoctoranzi sau personalului universitar, pentru proiectele lor de cercetare. Obiectivul principal al activității Centrului Genomic este acela de a deveni lider la nivel național și european, în domeniul genomicii și transcriptomicii în beneficiul pacientului, prin apropierea investigațiilor moleculare de clinica cu potențial rol în diagnostic și terapie.