Disciplina de Imunologie și Alergologie a UMF „Iuliu Hațieganu” a primit vizita reputatului dr. Raif Geha, profesor la Universitatea Harvard

În data de 02 octombrie 2023, Disciplina de Imunologie și Alergologie a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a primit vizita reputatului dr. Raif Geha, profesor în domeniul pediatriei la Universitatea Harvard. Acesta a susținut o prezentare pe tema dermatitei atopice, la care au luat parte membrii disciplinei de Imunologie și Alergologie, rezidenții în practică în cadrul disciplinei, precum și studenții din anul VI,  de la Facultatea de Medicină Generală.

Prof. dr. Raif Geha a condus Departamentul de Alergologie timp de 10 ani și Departamentul de Imunologie, Alergologie, Reumatologie și Dermatologie din cadrul Spitalului de Copii din Boston, timp de 35 ani. Totodată, el a fost ales Președintele Societății Americane de Investigații Clinice și al Comitetulului de Imunodeficiență al WHO/IUIS. A coordonat peste 150 de studii postdoctorale în domeniul Alergologiei și Imunologiei și a pus bazele Consorțiului Internațional de Imunodeficiență,  o rețea de peste 35 de centre din 25 de țări, cu scopul cercetării și îngrijirii pacienților cu imunodeficiență. Este, de asemenea, membru fondator al Rețelei de Cercetare în Dermatita Atopică a Institutului de Alergologie și Boli Infecțioase.

Activitatea sa de cercetare investighează cauzele genetice și moleculare ale imunodeficiențelor, iar eforturile în acest sens s-au concretizat prin descoperirea de noi mutații genetice cauzatoare de boală, precum CD40L, SH2D1A, TACI, WIP, DOCK8, LRBA, MALT1, TFR1, DOCK2, RELA, NEIL3, IFNAR1 FCHO1, 4-1BB, C-REL, COPG1, SOSC1, ZNFX1, IKKA, ITPKB, RELB, CBL-B, FGL2,  PI3KCD și Rac2 GOF, descoperiri cu valoare incontestabilă, care au condus la tratamentul țintit al acestor afecțiuni, alături de posibilitatea acordării sfatului genetic și al diagnosticului pre-implantare.

Laboratorul condus de acesta a creat un nou model murin de dermatită atopică și prin cercetările ulterioare a adus primele argumente în favoarea marșului atopic. În prezent, prof. Geha investighează mecanismele prin care este indus răspunsul imun Th2 la antigenele cu expunere cutanată, mecanismele agravării alergiei alimentare la pacienții cu dermatită atopică și colonizare cutanată cu S. aureus, alături de căutarea de noi factori cu rol reglator al inflamației alergice, cu scopul identificării de noi ținte de tratament ale acestei afecțiuni.

Lucrările lui au fost publicate în reviste de prestigiu, precum Cell, Immunity, Nature, Nature Genetics, Nature Immunology Molecular Cell, PNAS, Journal of Experimental Medicine, EMBO Journal, Journal of Immunology, Journal of Investigative Dermatology, Journal of Allergy and Clinical Immunology, Journal of Clinical Investigation și Science Immunology.​