Invitație program – ZUMF 2025 (flipbook)
Tabel sinoptic – ZUMF 2025 (flipbook)
Dragi colegi,
Am deosebita bucurie de a vă invita la tradiţionala sărbătoare a universităţii noastre – Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, care se vor desfăşura în perioada 8–13 decembrie 2025.
Mesajul Rectorului şi Gala Premiilor universităţii vor avea loc loc joi, 11 decembrie 2025, ora 18:00.
Vă mulţumim pentru contribuţia dumneavoastră esenţială la această sărbătoare a comunităţii noastre academice!
Cu deosebită consideraţie,
Rector
Prof. dr. Anca Dana Buzoianu
Stimați colegi
Cu ocazia Zilelor UMF 2025, universitatea noastră organizează o nouă Expoziție – Concurs de fotografie cu tema “Frumusețea clipei”.
Expoziția se adresează tuturor membrilor și studenților universității noastre care au ca hobby fotografia.
Participanții pot trimite până la data de 18 noiembrie 2025, între 1 și 5 imagini, în format electronic (JPEG, TIFF, PNG etc.) cu rezoluție de minim 300 dpi (sau realizate cu aparate de minim 8 MP) la adresa mcrisan@elearn.umfcluj.ro (fișierele atașate trebuie să fie sub 50 MB sau să fie trimise pe rând).
Imaginile vor fi supuse unei preselecții pentru a se asigura calitatea și respectarea temei și vor fi însoțite de numele autorului, afilierea la departament, disciplină sau facultate, un titlu al imaginii și o scurtă descriere a acesteia.
Imaginile preselectate vor fi imprimate de către organizatori și expuse în holul Aulei “Iuliu Hațieganu”, str. Gh. Marinescu nr. 23, în săptămâna Zilelor UMF 2025.
În această perioadă, participanții la manifestări vor putea admira și vota imaginile expuse. Imaginile câștigătoare vor fi premiate prin imprimare pe pânză înrămată.
Se vor acorda 3 premii și 1 premiu al publicului.
Comitetul de preselecție (Comisia de jurizare) este alcătuit din:
- Conf. dr. Dan Gheban, Facultatea de Medicină
- Conf. dr. Bogdan Culic, Facultatea de Medicină Dentară
- Șef lucr. dr. Rareș Iovanov, Facultatea de Farmacie
- Prof. dr. Mihaela Băciuț (din partea organizatorilor)
Vă așteptăm cu drag!
