Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează „Studenția de la A la Z”, o pagină de Instagram dedicată studenților, care oferă informații oficiale, verificate și ușor de înțeles despre sistemul de învățământ superior.
Pagina își propune să faciliteze accesul studenților, în special al celor aflați în primul an de studii, la informații despre drepturile și facilitățile de care beneficiază, oportunitățile disponibile, precum și serviciile și structurile universitare la care pot apela pentru sprijin și îndrumare.
Informațiile sunt prezentate într-un format vizual, accesibil și ușor de urmărit, pe baza surselor oficiale și a resurselor dezvoltate în cadrul proiectului.
Pagina poate fi urmărită pe Instagram: @studentia.a.z
Inițiativa este dezvoltată în cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – Măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar” (cod SMIS 322473), cofinanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, și din bugetul național.
Pentru informații suplimentare, echipa proiectului poate fi contactată la adresa comunitate.echitate@uefiscdi.ro.

