Spitalul orășenesc Huedin din județul Cluj caută medici specialiști și primari pentru efectuarea gărzilor în specialități medicale și chirurgicale, ca urmare a deficitului de personal. Graficul de gărzi pentru luna februarie este acoperit parțial pe cele două linii disponibile.
Sunt disponibile două linii de gardă:
în specialitatea medicină internă;
în specialități chirurgicale: chirurgie cardiovasculară, chirurgie generală, chirurgie pediatrică, chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, chirurgie toracică, chirurgie vasculară, neurochirurgie, obstetrică-ginecologie, oftalmologie, ortopedie pediatrică, ortopedie și traumatologie, otorinolaringologie, urologie.
Pot efectua gărzi și medicii rezidenți în ultimul an, sub supravegherea unui medic care efectuează garda la domiciliu, conform legislației în vigoare.
Activitatea medicală în afara spitalului în timpul gărzilor:
– Asigurarea continuității asistenței medicale pe secțiile medicină internă, chirurgie generală, obstetrică-ginecologie, în intervalul orar 14:00–08:00, precum și în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale;
– Acordarea primului ajutor și a asistenței medicale de urgență pacienților în stare critică care se prezintă la camera de gardă, împreună cu ceilalți membri ai echipei de gardă, până la stabilizarea pacientului în vederea transferului, cu precizarea că personalul medical nu răspunde civil în cazurile de urgență în care nu este disponibil personal medical cu competența necesară, conform legii.
Salarizarea gărzilor se face conform legii, cu tarif orar. Se acordă indemnizație lunară de 500 lei pentru o gardă sau 1.000 lei pentru cel puțin două gărzi.
Informații suplimentare:
E-mail: secretariat@spitalulhuedin.ro
Tel: 0770 248 906, dr. Macec Vlad, director medical
Tel: 0743 415 193, ec. Simplicean Alina, manager
