În perioada 11-14 iulie 2024 se va desfășura, la Cluj-Napoca, cursul internațional Refresher Course XIII – Prehospital and Emergency Department Management of Mass Casualty Incident, sub egida European Society of Emergency Medicine (EUSEM), cu implicarea membrilor Disciplinei Medicină de Urgenţă a Facultăţii de Medicină, din cadrul UMG „Iuliu Hațieganu”.
Aceste cursuri constituie o componentă esențială a educației și formării oferite de European Society of Emergency Medicine (EUSEM). Acestea sunt organizate de secția Tineri Medici în Medicină de Urgență EUSEM în colaborare cu o echipă locală de medici tineri din țara care găzduiește evenimentul. Agenda programului cuprinde prelegeri didactice și sesiuni practice, participanții beneficiind de o pregătire cuprinzătoare în domenii specifice. În plus, aceste cursuri sunt acreditate EMC.
Cursurile de perfecționare reprezintă activități educaționale organizate de tineri profesioniști din domeniul medicinei de urgență, urmând curricula europenă de pregătire în acest domeniu. Din anul 2012 până acum au fost organizate 12 astfel de cursuri, acesta fiind al doilea curs organizat în România, după cel care a avut loc la Târgu Mureș în anul 2015.