Spitalul Orășenesc Huedin recrutează medici pentru linii de gardă

Spitalul Orășenesc Huedin, județul Cluj, caută medici specialiști și primari pentru efectuarea gărzilor la camera de gardă a spitalului.

Sunt vizate următoarele specialități medicale: medicină internă, cardiologie, gastroenterologie, diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, boli infecțioase, geriatrie și gerontologie, medicina muncii, medicină sportivă, nefrologie, oncologie medicală, pneumologie, endocrinologie, dermatovenerologie și hematologie.

Pot efectua gărzi și medicii rezidenți din anul IV, sub supravegherea unui medic care efectuează garda la domiciliu, conform legislației în vigoare.

Activitatea în liniile de gardă include asigurarea continuității medicale pe secția Medicină Internă, în intervalul orar 14:00, 8:00, precum și în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale. De asemenea, presupune acordarea primului ajutor și a asistenței medicale de urgență pacienților care se prezintă la Camera de gardă, până la stabilizarea acestora sau transfer.

Remunerarea gărzilor se realizează conform legii, cu tarif orar, la care se adaugă o indemnizație lunară de 500 lei pentru o gardă sau 1.000 lei pentru cel puțin două gărzi.

În contextul deficitului actual de personal, graficul gărzilor pentru luna aprilie 2026 este acoperit doar parțial.

Persoane de contact:
Dr. Macec Vlad, director medical, tel. 0770 248 906
Ec. Simplicean Alina, manager, tel. 0743 415 193