
Comunicat de presă privind demararea implementării proiectului „EXCELL-MED” Creșterea calității educației medicale prin standardizare și inovare
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Iuliu Hațieganu” Cluj Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova, Universitatea de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie „George Emil Palade” Târgu Mureș și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara implementează proiectul „EXCELL-MED” Creșterea calității educației medicale prin standardizare și inovare, Cod MySMIS 336593 pe o durata de 50 de luni, în perioada 25 septembrie 2025 – 26 noiembrie 2029.Proiectul este finanțat în cadrul Programului Sănătate 2021-2027, Prioritatea 3: Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării de sănătate.
VALOAREA TOTALĂ ELIGIBILĂ a proiectului este de 235.889.882,49 LEI, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din partea Uniunii Europene este de 190.572.271,29 Lei.
OBIECTIVUL GENERAL al proiectului este îmbunătățirea calității și relevanței educației medicale postuniversitare în România prin dezvoltarea, actualizarea și implementarea curriculumului și programe de formare standardizate pentru medicii rezidenți, în conformitate cu strategiile naționale și standardele Uniunii Europene a Medicilor Specialiști, precum și prin implementarea unor mecanisme eficiente de evaluare a calității formării în rezidențiat. Obiectivul general reflectă necesitatea unei reforme fundamentale în pregătirea medicilor rezidenți, având în vedere dinamica rapidă a domeniului medical și importanța alinierii la standardele internaționale.
OBIECTIVELE SPECIFICE ale proiectului sunt:
OS 1 – Stabilirea unui cadru metodologic unitar și revizuirea/dezvoltarea a minimum 65 de curricula pentru specialități medicale, chirurgicale, paraclinice, stomatologice și farmaceutice, în conformitate cu strategiile naționale și standardele europene. Această inițiativă vizează armonizarea educației medicale postuniversitare din România, asigurând aplicabilitatea curriculum în toate universitățile din consorțiu și în unitățile sanitare publice care participă la formarea medicilor rezidenți;
OS2: Dezvoltarea competențelor cadrelor didactice și îndrumătorilor implicați în formarea medicilor rezidenți. Formarea medicilor rezidenți reprezintă o etapă crucială în dezvoltarea viitorilor specialiști din sistemul medical, iar calitatea pregătirii acestora depinde direct de competențele cadrelor didactice și ale îndrumătorilor implicați în proces. În acest context, proiectul vizează creșterea nivelului de competență pedagogică și profesională a coordonatorilor și îndrumătorilor de rezidențiat, prin intermediul unor programe de formare dedicate;
OS3: Pilotarea noului curriculum pentru rezidențiat, dezvoltarea standardelor generale și a indicatorilor de evaluare a calității pregătirii, precum și atingerea unei rate de calificare de minimum 92,1% în rândul participanților.
ACTIVITĂȚILE PROIECTULUI
A1. CREAREA CADRULUI METODOLOGIC PENTRU PREGĂTIREA POSTUNIVERSITARĂ A MEDICILOR REZIDENȚI, ÎN CONFORMITATE CU STRATEGIILE NAȚIONALE APLICABILE
A1.1. Crearea cadrului metodologic pentru pregătirea postuniversitară a medicilor rezidenți, în conformitate cu strategiile naționale aplicabile;
A1.2. Dezvoltarea/ îmbunătățirea/ actualizarea curriculumului pentru specialități medicale, în acord cu standardele stabilite de Uniunea Europeană a Medicilor Specialiști (UEMS);
A2. ORGANIZAREA ȘI DERULAREA UNOR MODULE SPECIFICE ȘI TRANSVERSALE DE FORMARE/ INSTRUIRE
A2.1. Organizarea și derularea unor programe de formare dedicate personalului implicat în formarea și pregătirea de medici rezidenți;
A2.2. Pilotarea noilor curricula pe specialități și dezvoltarea de standarde generale și de indicatori de evaluare a calității pregătirii în specialitate;
A3. ACTIVITATE ORIZONTALĂ DE ASIGURARE A MANAGEMENTULUI DE PROIECT
A3.1. Activitate orizontală de asigurare a managementului de proiect
REZULTATELE PREVIZIONATE ALE PROIECTULUI
R1 – Cadru metodologic privind derularea rezidențiatului;
R2 – 65 curricula pentru specialități medicale dezvoltate /îmbunătățite/ actualizate în acord cu standardele stabilite de Uniunea Europeană a Medicilor Specialiști (UEMS);
R3 – Personal didactic implicat în activități de formare din cadrul universităților de medicină (medici primari în specialitate implicați în formarea de medici rezidenți: coordonatori/ director de programe, responsabili de formare);
R4 – Personal medical – responsabili de formare sau îndrumători de formare – din unități sanitare publice în care se desfășoară pregătirea medicilor rezidenți instruiți conform noilor curricula;
R5 – Medici rezidenți instruiți prin stagii pilotate din noile curricula.
Date de contact:
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
www.umfcluj.ro
Str. Victor Babeş Nr. 8, 400012 Cluj-Napoca
E-mail: rectoratumf@umfcluj.ro
Coordonator proiect din partea UMFIH: Rector, prof.dr. Anca Dana BUZOIANU

