DENUMIRE MASTERAT – MALPRAXIS MEDICAL
DIRECTOR DE PROGRAM – ȘEF LUCRĂRI dr. Av. IONUȚ VIDA-SIMITI
DURATA – 1 AN, 2 SEMESTRE
CREDITE ECTS – 60 ECTS
FORMA DE ORGANIZARE – CU FRECVENȚA
LOCURI DISPONIBILE – 25
Programul de studii universitare de master „Malpraxis Medical” al Facultății de Medicină din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu”, inițiat în anul 2016 reprezintă o premieră la nivel național și răspunde unei problematici complexe cu care se confruntă atât practica medicală, cât și cea juridică.
Prestarea concretă a serviciului medical este guvernată de principiul legalităţii şi răspunderii juridice. În acest sens, pentru dobândirea şi utilizarea cunoștințelor privind responsabilitatea medicală în activitatea practică curentă, scopul acestui program este aprofundarea cunoștințelor din ciclul de licență, dezvoltarea de competențe interdisciplinare, și formarea de abilități de cercetare științifică aplicată.
Printre cursurile și modulele de studiu se regăsesc materii medicale: Medicină bazată pe dovezi, Etica cercetării biomedicale, Cardiologie intervențională, Proceduri intervenționale în gastroenterologie, Etică și principii aplicate în resuscitarea cardiorespiratorie, Sarcina cu risc, Psihologie medicală. Relația medic–pacient, Expertize medico-legale în cazuri de malpraxis, Vătămarea corporală de cauză medicală, Metodologia cercetării științifice și elaborarea studiilor; și, respectiv, juridice: Drept medical. Malpraxis și Etica și integritate academică.
Din echipa didactică fac parte următoarele cadre universitare:
- Prof. univ. dr. Daniel Mureșan (Ginecologie și Obstetrică I)
- Prof. univ. dr. Costel Siserman (Medicină Legală)
- Prof. univ. dr. Tudor Drugan, Prof.univ.dr. Daniel-Corneliu Leucuța , Conf. dr. Horațiu-Alexandru Colosi (Informatică medicală și Biostatistică)
- Prof. univ. dr. Dan Blendea (Clinica Medicală V)
- Prof. univ. dr. Romeo Chira, Șef lucr. dr. Georgiana Nagy (Clinica Medicală I)
- Conf. dr. Horea Coman , Șef lucr. Dr. Cristina Dana Herța (Psihologie medicală și Psihiatrie)
- Conf. dr. Corina Bocșan, Șef lucr. dr. Ioan Crăciun (Farmacologie, Toxicologie și Farmacologie clinică)
- Conf. dr. Anca Fărcaș, Șef lucr. dr. Mirela Stoia, Șef lucr. dr. Florin Anton, Asist. dr. Roxana Chiorescu, Asist. dr. Diana Mocan Hognogi (Clinica Medicală I)
- Conf. dr. Cristina Petrișor (ATI II)
- Șef lucr. dr. av. Ionuț Vida-Simiti – Director de program
Adresabilitate: Absolvenți ai facultăților de Medicină, Drept și Psihologie.
Calificare obținută: În urma absolvirii masteratului și a promovării examenului de finalizare a studiilor se obține calificarea: Asistent de cercetare în malpraxis medical
Durata studiilor: 1 an (2 semestre a câte 14 săptămâni, 14 ore/săptămână), 60 ECTS.
Locul de desfăşurare: Disciplina Medicala I, Medicină Internă, Cardiologie şi Gastroenterologie, Facultatea de Medicină, UMF „Iuliu Haţieganu”, Str.Clinicilor 3-5
Pentru mai multe informaţii contactaţi Șef lucrări Dr. Av. Ionuț Vida-Simiti, e-mail: ionut.jus@gmail.com
Tematica și bibliografia pentru admitere le găsiți în atașament
