Changement de spécialité

PROCEDURA SCHIMBARE DE SPECIALITATE

 

Legislație:

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 87 din 23 iunie 2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind unele măsuri din domeniul sănătăţii

 

Schimbarea specialității în care a fost confirmat rezidentul este posibilă:

  1. printr-un nou concurs de rezidențiat;
  2. în cazuri justificate schimbarea se poate face numai prin ordin al ministrului sănătăți, dacă solicitantul îndeplinește condițiile minime la specializarea cerută.

 

Solicitanții prevăzuți la punctul 2 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  • în cazul medicilor rezidenți – să se afle în primele 36 de luni de la începerea pregătirii;
  • în cazul medicilor stomatologi rezidenţi şi respectiv al farmaciştilor rezidenţi, termenul este de maximum 18 luni.
  • punctajul obţinut la concursul de rezidenţiat promovat să fie cel puţin egal cu cel mai mic punctaj de la specialitatea solicitată în centrul universitar respectiv
  • schimbarea de specialitate se realizează numai cu avizul de primire al instituţiei de învăţământ superior cu profil medical acreditate şi al unui coordonator acreditat din centrul universitar de pregătire.
  • avizul coordonatorului/directorului de program va conţine obligatoriu şi recomandarea privind stagiile ce pot fi echivalate ca urmare a schimbării specialităţii.
  • schimbarea specialităţii se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, o singură dată pentru acelaşi concurs de rezidenţiat promovat.

Solicitanții vor depune la Ministerul Sănătății cerere olografă, în nume propriu, însoțită de următoarele documente:

  • Documente care să justifice cererea;
  • Copia actului de identitate în termen de valabilitate;
  • Copia carnetului de rezident;
  • Adeverință eliberată de unitatea angajatoare din care să rezulte data încadrării ca rezident și vechimea acumulată în această specialitate;
  • Copia documentelor de schimbare a numelui (certificat de căsătorie, certificat de divorț, etc.), dacă este cazul;
  • Avizul unui coordonator în specialitatea solicitată, din centrul universitar de pregătire*.
    *Pentru avizul coordonatorului, rezidenții vor depune o cerere de schimbare de specialitate (model atașat) care se poate descărca de pe site-ul UMF de la Formulare tipizate.
    Cererea va fi avizată de către Prorectorat.

 

Toate formalitățile se efectuează prin intermediul Registraturii UMF (actele se depun și se ridică de la Registratura UMF) sau prin intermediul emailul prorectoratului prorectoratpostuniversitar@umfcluj.ro