Cea de-a 7-a Conferință Internațională privind Nanotehnologiile și Ingineria Biomedicală (ICNBME-2025) va avea loc în Chișinău, Republica Moldova, în perioada 7 – 10 octombrie 2025.
Evenimentul este organizat de Societatea de Inginerie Biomedicală din Moldova și Universitatea Tehnică a Moldovei, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, International Federation for Medical and Biological Engineering (IFMBE), European Alliance for Medical and Biological Engineering & Science și Academia de Științe a Moldovei.Conferința vizează cele mai recente dezvoltări în nanotehnologii și ingineria biomedicală, incluzând următoarele teme:
✔ Nanomateriale și materiale avansate;
✔ Nanotehnologii pentru monitorizarea mediului și sănătatea publică;
✔ Biomateriale și dispozitive biomedicale;
✔ Procesarea semnalelor și imaginilor biomedicale;
✔ Inteligență artificială și sisteme de suport decizional în medicină;
✔ Medicină regenerativă și ingineria țesuturilor;
✔ Tehnologii pentru diagnostic, tratament și reabilitare.
Lucrările acceptate vor fi publicate în IFMBE Proceedings Series (Springer Nature), indexată în ISI Proceedings (Thomson Reuters), Scopus, Scimago și Google Scholar.
Termene limită:
- 25 aprilie 2025 – Depunerea lucrărilor
- 30 iunie 2025 – Notificarea acceptării
- 25 iulie 2025 – Înregistrare anticipate
- 10 august 2025 – Achitarea taxei de participare
- 7 octombrie 2025 – Deschiderea oficială a conferinței
Mai multe informații puteți găsi pe siteul oficial: https://icnbme.sibm.md/
Depunerea lucrărilor: http://openconf.sibm.md/
Contact: icnbme2025@gmail.com