Asociația Europeană pentru Managementul Sănătății, în parteneriat cu Ministerul Sănătății din România și Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate (INMSS) organizează a 29-a ediție a Conferinței Europene pentru Managementul Sănătății, care va avea loc la București, în perioada 5-7 iunie 2024.
Tema conferinței, „Shaping and managing innovative health ecosystems” cuprinde întregul spectru de tendințe în domeniul sănătății, de la transformarea digitală a sistemelor și serviciilor de îngrijire până la importanța tot mai mare a îmbunătățirii abilităților forței de muncă din domeniul sănătății. Conferința își propune să exploreze modul în care sectorul sănătății se adaptează la aceste schimbări, cu accent pe o abordare sistemică, promovând colaborarea între părțile interesate.
Apelul pentru înscrierea abstractelor este deschis, iar acest lucru reprezintă o oportunitate excelentă de a prezenta cercetările și exemplele de bună practică în domeniul managementului sănătății și cele mai bune practici în fața unui public internațional larg.
Data limită de depunere este luni, 15 ianuarie 2024.
Înscrierea ca participant va fi posibilă în cursul anului 2024, după finalizarea perioadei de depunere a abstractelor.