BeHEALTH – International Brokerage Event in Healthcare

Stimate cadre didactice, Stimați cercetători,

 

Vă transmitem prin acest anunt invitația la evenimentul 2023 – Hybrid International Brokerage Event in Healthcare 24-26 October, a 6-a editie, organizat anual de ROHEALTH – Clusterul pentru Sănătate și Bioeconomie în colaborare cu Universitatea de Vest Timișoara.

 

Evenimentul va fi hibrid, cu transmitere on-line din partea Universității de Vest din Timișoara, unde vă așteptăm să ne onorați cu prezența.   Pe parcursul a 3 zile, evenimentul va reuni speakeri naționali și internaționali și participanți din domeniul sănătății, bioeconomiei, cercetării și fondurilor europene.

 

Ne propunem să creăm o experiență unică pentru participanți prin acoperirea unor domenii mixte precum: importanța internaționalizării, tehnici și politici specifice pentru intrarea pe piețele externe, rolul clusterelor în procesul de inovare, accesul la surse de finanțare naționale și internaționale, modele de bune practici în afaceri, drepturi de proprietate intelectuală și networking internațional în domeniul Sănătății.

 

Pe baza istoricului participării de anul trecut, estimăm cel puțin 400 de participanți: antreprenori din industrie, universități, comunitatea științifică, spitale, societatea civilă, factori de decizie români, reprezentanți ai Comisiei Europene și reprezentanți ai rețelelor internaționale.

 

Atasat se regaseste agenda evenimentului.

 

Detalii si inregistrari lahttps://behealth-2023.b2match.io/

 

Pentru alte informatii, vă rugăm să contactati:

rohealth@rohealth.ro.

 

Cu stimă,

Echipa DepCDI

Departamentul de Cercetare, Dezvoltare si Inovare

Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca

Str. Louis Pasteur, nr. 4, 400349

Tel: 0374-834139, (46), (47), (48), (94), (95)

Email: depcdi@umfcluj.ro