La Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca, studiile se finalizează cu examenul de licență.
Acesta are o probă scrisă, o probă practică şi proba de susținere a lucrării de licență.
Proba scrisă constă în rezolvarea unui test grilă cu 120 de întrebări pe parcursul a 3 ore, din tematica anunțată cu 6 luni înaintea examenului.
Proba practică este specifică facultății noastre şi constă în prezentarea unui caz clinic pe parcursul a 20 de minute în fața comisiei.
Susținerea lucrării de licență se face în fața comisiei pentru suținerea lucrărilor de licență, pe grupe de specialități înrudite în 8-10 minute, timp în care absolvenții prezintă sintetic rezultatele obținute în munca de cercetare pe care au făcut-o sub îndrumarea unui tutore.
Fiecare lucrare se va depune obligatoriu şi pe CD, fiind însoțită de:
- Fişa de evaluare a lucrării semnată de îndrumătorul ştiințific
- Declarație pe proprie răspundere a absolventului privind originalitatea lucrării
LICENȚĂ septembrie 2024
Găsiți în atașament :
- Ghidul de redactare a lucrării de licenţă
- Modelul pentru coperta tezei de licență
- Precizările privind formatul lucrării de licență