Centrul de Cercetări pentru Medicină Avansată MedFUTURE (CCMA-MedFUTURE) a fost înfiinţat în anul 2015 ca urmare a finanțării proiectului “Dezvoltarea infrastructurii de cercetare integrată pentru medicină avansată şi medicină translaţională în vederea creşterii competitivităţii ştiinţifice la nivel internaţional în domeniile pentru sănătate – MEDFUTURE”, în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice – POS CCE.
MEDFUTURE este un centru multidisciplinar format dintr-un colectiv tânăr, înalt specializat și deschis la noi colaborări și provocări. Astfel, contribuie la avansarea cunoașterii în domeniul medical prin intermediul dezvoltării de noi instrumente de diagnostic și prognostic și implementării de terapii experimentale din sfera medicinei de precizie. Proiectele de cercetare din cadrul centrului vizează atât cercetarea fundamentală prin evaluarea de noi mecanisme ce duc la apariția unor maladii, dar și cercetarea translațională prin evaluarea de noi terapii personalizate adaptate profilului molecular specific pacientului, utilizând tehnologii state of the art.
Conceptul de medicină de precizie – un model medical care utilizează caracteristicile individuale ale persoanelor pentru adaptarea strategiei terapeutice celei mai potrivite și/sau pentru a evalua predispoziția la o anumită boală și/sau pentru a interveni preventiv la timp și țintit – este temelia pe care se bazează atât misiunea, viziunea și valorile MedFUTURE cât și întreaga noastră activitate.
Viziune
Să fim participanți activi la progresul medicinei translaționale și a terapiilor personalizate, în calitate de partener al unor rețele de cercetare naționale și internaționale în acest domeniu de cercetare și să pregătim și să susținem o nouă generație de oameni de știință cu înaltă calificare în realizarea proiectelor, rezultate de impact, și vizibilitate internațională ridicată.
Misiune
Este de a promova cercetarea biomedicală de înaltă performanță în domeniul medicinei translaționale/personalizate cu servicii rapide și precise/fiabile/de cercetare oferite comunității științifice. Creșterea vizibilității internaționale a universității noastre este fără îndoială un deziderat esențial, a cărui realizare va permite validarea viziunii propuse.
Departamente cu mare impact asupra progresului cercetării biomedicale.
- Departamentul de Studii in vivo – Biobază
- Departamentul NanoBioFizică
- Departamentul Proteomică și Metabolomică
- Departamentul Medicină Translațională
- Departamentul Suport Studii Clinice
Direcțiile de cercetare acoperă:
- Sinteza și caracterizarea fizico-chimică a diferitelor tipuri de nanostructuri multifuncționale și dezvoltarea de noi strategii de imagistică pe nanostructuri și diverse probe biologice
- Dezvoltarea de terapii țintă, instrumente de diagnostic și prognostic și evaluarea biomarkerilor relevanți clinic cu rol în noi terapii țintite, diagnostic precoce sau prognostic.
- Descoperirea biomarkerilor pe baza spectrometriei de masă de înaltă rezoluție (HRMS) către medicina de precizie prin utilizarea: proteomică și/sau metabolomică țintită și nețintită
- Dezvoltarea modelelor animale preclinice (șoareci imunocompromiși sau transgenici), evaluarea preclinică a unor noi medicamente și combinații terapeutice, tehnici imagistice (IVIS, RMN)
Contact: Strada Louis Pasteur, nr. 4-6
400337 Cluj-Napoca România
Tel: +40-374-834012; int 2012
Email: medfuture@umfcluj.ro
Link ERRIS: https://eeris.eu/ERIF-2000-000K-1005
Link site Medfuture: https://medfuture.umfcluj.ro/ro/acasa/